În platoul emisiunii “Agricultura la raport” la Agro TV

Category: Stiri

Joi, 31 mai, am acceptat invitația domnului Ovidiu Ghinea, de a participa la emisiunea “Agricultura la Raport” la Agro TV, pe un subiect ce interesează extrem de mult agricultorii români – viitoarea Politică Agricolă Comună și implicațiile ei la nivelul țărilor membre, în special România, după 2020. Alături de mine, în platoul emisiunii a fost prezent si Președintele Federației Naționale Pro Agro, dl. Emil-Florian Dumitru.

 

În cadrul emisiunii am discutat despre ultimele noutăți din cadrul Parlamentul European de la Strasboug, noutăți ce au vizat viitorul Politicii Agricole Comune și susținerea tinerilor fermieri.

Primul subiect al emisiunii a fost de fapt și contextul invitării mele în platoul emisiunii ”Agricultura la raport”: recenta mea luare de cuvânt în plenul Parlamentului European, unde m-am adresat direct comisarului pentru agricultură Phil Hogan, din postura de vicepreședinte al Comisiei de Agricultură.

Comisarului Hogan i-am vorbit despre necesitatea egalizărilor plăților directe între fermierii europeni, argumentul pe care l-am oferit fiind acela că raţiunea care a fost avută în vedere la stabilirea cuantumului diferit al subvenţiilor între fermierii europeni, respectiv costurile de producţie diferite de la o ţară la alta, nu mai este de actualitate. Petrolul, utilajele agricole, hrana muncitorilor, pesticidele folosite în agricultură, forţa de muncă, toate au acum aceleaşi preţuri în toate statele membre UE.

Există încă o idee eronată conform căreia forța de muncă din România este mai ieftină  decât cea din vest, idee ce a pornit de la premiza că ne pleacă forță de muncă din România. Constat din discuțiile avute cu fermierii români din țară că aceștia au reale probleme din cauza lipsei forței de muncă din sectorul agricol. Trebuie să ne gândim că unul dintre motivele lipsei forței de muncă ar putea fi chiar lipsa acestor plăți egale din agricultură și dacă străinii plătesc cu un procent cât de mic peste ceea ce plătesc angajatorii români munca în agricultură, aceștia preferă să plece.

Consider că fermierii europeni trebuie să aibă șanse egale pe piața internă a Uniunii Europene; trebuie ca fermierul român să aibă același cuantum de subvenţie cu fermierul francez, nu jumătate cum se întamplă astăzi. Trebuie făcute eforturi pentru revenirea asupra deciziei de plăți diferențiate, pentru că așa cum spuneam, aceasta nu mai este de actualitate și nu ar fi corect și normal ca fermierii noștri să nu primească aceleași subvenții ca fermierii francezi de exemplu.

Aceste decalaje ale plăților diferențiate nu se vor rezolva peste noapte, însă am convingerea că în zilele ce vor urma, datorită discuțiilor avute cu colegii mei, membri ai Comisiei Europene, zilele următoare să fie de bun augur pentru agricultura românească și să primim mai mulți bani de la UE.

Al doilea subiect al emisiunii, unul de mare interes de săptămâna aceasta la Strasbourg, a vizat susținerea tinerilor fermieri. Fac eforturi de susținere a acestora întrucât, așa cum bine știu cei care lucrează în agricultură, avem o problemă cu depopularea zonelor rurale. Îmi doresc ca tinerii fermieri să se mute în zonele rurale, să-și întemeieze familii și să nu privească toată această oportunitate doar din prisma unui business.

Alături de mine în platoul emisiunii a fost prezent dl. Președintele Pro Agro, Emil Dumitru, cu care am discutat despre ultimele noutăți din Parlamentul European, cele referitoare la plafonare și la tăierile din bugetul PAC. Vestea bună este că dacă la început se discuta de tăieri de până la 30%, acum, vorbim de tăieri de doar 5-6% pentru PAC și 7% pentru Politica de Coeziune. Da, este nevoie de o finanțare orientată pentru fermele mici și mijlocii, dar și fermele mari au nevoie de o finanțare adecvată.
Nu sunt de acord cu plafonarea şi recomand ideea de a avea o plată redistributivă mai accentuată. Dacă majoritatea statelor membre vor vota pentru plafonare, atunci mă voi exprima ferm pentru plafonare voluntară.

Apreciez invitația celor de la Agro TV și consider că este nevoie de cât mai multe discuții și emisiuni de acest fel pentru ca în România să se construiască un dialog transparent și eficient între agricultori și clasa politică; de aceea, voi accepta cu plăcere invitațiile la emisiunile Agro TV și apreciez eforturile pe care cei de aici le fac pentru fermierii români, pentru informarea corectă a acestora și a celor care pot modifica în bine destinele agriculturii românești.