Susțin legea lobby-ului pentru creșterea transparenței și implicarea societății civile în procesul decizional

Category: Declaratii politice

Doar la nivelul Bruxelles-ului există peste 20.000 de practicanți ai activității de lobby, care susțin transparent interesele unor industrii în fața Comisiei Europene, a Parlamentului European și a altor instituții ale Uniunii Europene.

Elementul central al activității de lobby este transparența, care va fi expres prevăzută în legislația ce urmează a fi adoptată. Registrul de lobby, acolo unde vor trebui stipulate societățile de lobby, dar și normele care vor reglementa această activitate, despre care înțeleg că vor fi preluate direct din legislația austriacă, vor asigura atât transparența, cât și cadrul legal absolut necesar în cazul acestor activități. În România o astfel de lege era necesară de mult timp, însă lipsa curajului celor care ar fi trebuit să explice societății civile necesitatea unei asemenea legi au făcut ca acestă reglementare să fie pusă în discuție abia acum. Este un act de curaj politic din partea PSD și este extrem de benefic pentru țară că un partid își asumă această lege. Asociațiile profesionale solicită de foarte mult timp această lege, de aceea interesul din partea acestora și a societății civile va fi unul mare.

Legea lobby-ului va permite interacțiunea mediului de afaceri cu decidenții politici printr-o reglementare eficientă și va permite implicarea societății civile în procesul decizional, atât la nivel legislativ, cât și la nivel executiv. Anunțul făcut în cadrul CExN al PSD de la Neptun în legătură cu inițiativa legiferării lobby-ului în România nu face altceva decât să pună România în rândul celorlalte țări din Uniunea Europeană care înțeleg importanța activității de lobby în procesul legislativ.

Declarație politică aparută și pe caleaeuropeana.ro