Avem nevoie de o definiție clară și unitară a hărțuirii sexuale la nivelul Uniunii Europene

Category: Declaratii politice

Parlamentul European a votat săptămâna trecută la Strasbourg un raport ce cuprinde o serie de măsuri în ceea ce privește combaterea hărțuirii sexuale în Uniunea Europeană, raport ce urmează a fi transmis Comisiei Uniunii Europene pentru examinare.

Am votat acest raport întrucât, conform datelor statistice recente, peste 55% dintre femei au fost victime ale hărțuirii sexuale în Uniunea Europeană și 32% dintre acestea au declarat că agresorul este un coleg, un superior sau un client; mai mult, 20% dintre femeile europene cu vârste cuprinse intre 18-29 de ani au suferit cel puțin o dată din cauza hărțuirii sexuale în spațiul public sau în spațiul cibernetic.

Având în vedere că majoritatea femeilor nu raportează hărțuirea, cifrele reale sunt de fapt mult mai mari decât ceea ce cunoaștem din statisticile autorităților naționale. Tocmai de aceea avem nevoie de o abordare europeană, modernă și de o definiție clară a hărțuirii sexuale. Fără astfel de inițiative de genul celei pe care am luat-o alături de colegii mei care au votat acest raport, va fi foarte dificil să se luptăm pentru prevenirea unor astfel de situații. Odată cu adoptarea unei definiții unitare și promulgarea unei noi legislații, vom putea rezolva mai bine problemele și vom putea căuta soluții viabile de sprijinire a victimelor.

Proiectul de raport votat în plenul Parlamentului European cu privire la hărțuirea sexuală sau cibernetică îndeamnă Comisia Europeană să prezinte o nouă definiție a „spațiului public”, reflectând astfel tehnologiile de comunicare în evoluție și apariția spațiilor publice virtuale, cum ar fi rețelele sociale și site-urile web, care au creat mai multe posibilități de hărțuire și violență. Documentul subliniază și nevoia urgentă ca statele membre, autoritățile locale și naționale, să înțeleagă barierele cu care se confruntă femeile în raportarea cazurilor de hărțuire sexuală la locul de muncă și să le ofere sprijin deplin pentru a raporta aceste cazuri în siguranță, fără teama de posibile consecințe.

Internetul, inclusiv rețelele sociale și forumurile online, creează posibilități de hărțuire și violență verbală nelimitate și care ies într-o anumită măsură de sub incidența legislației europene. Tocmai de aceea avem nevoie de o definiție clară la nivelul Uniunii Europene a ceea ce constituie un spațiu public, pentru a putea include aici și spațiile virtuale, cum ar fi rețelele sociale unde are loc hărțuirea. Acest lucru va facilita autorităților procesul de punere sub acuzare a infractorilor.