Reducerea sărăciei prin tehnologie

Category: Declaratii politice

Trăim în epoca digitală, o epocă ce a generat o viteză incredibilă în modul în care aflăm sau distribuim informațiile. Digitalizarea a adus cu sine oportunități importante, în special în modul în care avem acces la informații noi, a timpului scurt necesar accesării acestora, dar și în modul în care folosim aceste informații pentru a ne ușura viața de zi cu zi.
Sărăcia este consecința directă a lipsei de informație. Fie că vorbim despre rata de alfabetizare dintr-o anumită zonă sau despre accesul la educație superioară, digitalizarea aduce cu sine o serie de avantaje.
Digitalizarea înseamnă și dezvoltarea unor aplicații de utilitate publică, ce pot fi folosite de administrațiile publice locale în beneficiul cetățenilor.
Digitalizarea înseamnă o imensă oportunitate pentru tinerii din ziua de azi: învățarea unui limbaj de programare, dar chiar și deprinderea abilităților digitale de bază, oferă o șansă în plus celor care se apleacă spre acest domeniu – tehnologia informațiilor și comunicațiilor.
Pe scurt, digitalizarea aduce cu sine oportunitatea unei șanse în plus la obținerea unui loc de muncă, beneficii pentru comunități și, în final, posibilitatea reducerii sărăciei prin accesul la informație și la cunoaștere.

Discurs susținut în Parlamentul European de la Strasbourg