Sub umbrela MCV s-au produs cele mai mari abuzuri în justiție

Category: Declaratii politice

Săptămâna aceasta România este acuzată pe nedrept și deloc întâmplător în două documente: ”Rezoluția privind respectarea statului de drept” și ”Raportul MCV pe justiție”.
În ceea ce privește rezoluția, așa cum m-am exprimat public în repetate rânduri, consider că mulți colegi din Parlamentul European ori nu au înțeles că în România se respectă statul de drept și valorile europene, ori se prefac că nu înțeleg, în contextul în care votul din plen va fi unul exclusiv politic. Calculele care se fac acum la Bruxelles și la Strasbourg nu țin cont de realități, ci de procentele pe care popularii europeni și corespondenții lor de la nivelul fiecărui stat membru le-ar avea de câștigat la următoarele alegeri europene, din prima jumătate a anului viitor.
Indiferent ce ar face în această perioadă România, este clar că la nivelul Parlamentului European deciziile au fost luate, acuzarea pe nedrept a țării noastre folosind exclusiv celui mai mare grup politic european, grupul PPE, cel care de regulă dă Uniunii viitorul președinte al Comisiei Europene.
În ceea ce privește raportul MCV, nici aici lucrurile nu stau diferit. Este de notorietate faptul că sub umbrela acestui așa numit ”mecanism de cooperare și verificare” s-au comis de fapt cele mai mari abuzuri în justiția din România. În plus, prin acest MCV s-au impus României o serie întreagă de condiții, îndeplinite rând pe rând, dar care, odată îndeplinite, erau înlocuite în rapoartele de progres periodice succesive cu noi și noi condiții care ne erau impuse, promițându-ni-se că odată îndeplinite și acestea, ne va fi ridicat mecanismul.
Din această perspectivă, raportul MCV de săptămâna aceasta, care este nefavorabil țării noastre, nu face decât să se înscrie în lunga serie de rapoarte făcute pentru a impune măsuri în funcție de necesitățile politice ale momentului.
Trebuie să înțelegem că în acest moment România, care are la guvernare cel mai mare partid social-democrat din întreaga Europă, este ținta atacurilor politice ale popularilor europeni în perspectiva alegerilor din prima jumătate a anului viitor. Atât.