Vizita delegației Parlamentului European în Peninsula Arabă a continuat, după misiunea din Qatar, în Kuweit. Aici am participat la cea de-a noua Întâlnire Interparlamentară UE-Kuweit alături de colegii eurodeputați și de oficialitățile kuweitiene.
Vizita în Kuweit a fost una la nivel foarte înalt. Am fost primiți, în primul rând, de emirul statului Kuweit, șeicul Sabah Al-Ahmad Al–Jaber Al-Sabah, a cărui prezență la întâlnirea cu delegația europeană a vorbit de la sine despre importanța pe care statul arab o acordă relațiilor cu Uniunea Europeană.
O surpriză extrem de plăcută pentru mine, ca româncă, a fost întâlnirea cu șeicul Jaber Al-Mubarak Al-Hamad Al-Sabah, prim-ministrul kuweitian.
Acesta și-a amintit cu plăcere și a vorbit cu interes despre vizita oficială în acest stat a premierului României, doamna Viorica Dăncilă, din luna octombrie a acestui an, exprimându-și dorința ca statul Kuweit și statele europene să își intensifice schimburile comerciale bilaterale. Șeicul a asigurat delegația europeană că statul său reprezintă un partener al Uniunii Europene în zona Golfului și și-a exprimat încrederea că președinția României la Consiliul Uniunii Europene va reprezenta un succes.
I-am mulțumit acestuia pentru gândurile sale și l-am asigurat că România va fi mereu un partener pentru statul Kuweit; cu acest prilej am subliniat potențialul agricol și industrial al României, încurajând oficialii kuweitieni să ia în considerare opțiunea creșterii schimburilor comerciale cu țara noastră pe aceste segmente.
O întâlnire interesantă am avut-o, în cadrul delegației oficiale, și cu vice-prim-ministrul și ministrul Afacerilor Externe, șeicul Sabah Al-Khalid Al-Hamad Al-Sabah.
Acesta, bun cunoscător al problematicii europene și al contextului geo-politic și economic internațional, a avut un dialog extrem de deschis cu membrii delegației noastre. Am fost asigurați că statul Kuweit își dorește a avea Uniunea Europeană ca partener politic și economic, motiv pentru care apreciază vizita și componența delegației noastre. Mai mult, șeicul a abordat deschis situația din regiune, generată de criza din Peninsula Arabă, și a explicat că doar calea dialogului va normaliza situația.
Tot în Kuweit am mai avut întâlniri cu președintele Adunării Naționale, Excelența Sa Marzouq Al-Ghanem, dar și cu președintele Comisiei de Relații Externe din cadrul Adunării Naționale.
La încheierea misiunii delegației Parlamentului European în cele două state arabe, am ajuns la o singură concluzie – atât Qatarul, cât și Kuweitul, reprezintă potențiali parteneri comerciali atât pentru Uniunea Europeană, cât și pentru țara noastră. În plus, dorința Qatarului de a înlocui, după criza embargoului, relațiile comerciale pe care le avea în regiune, reprezintă o oportunitate pentru noi.