”Doamna Kovesi va avea soarta Brexitului”

Category: Declaratii politice

Am fost abordată de către eurodeputați din diferite formațiuni și grupări politice în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în cazul votului din Comisiile LIBE și CONT pentru funcția de procuror șef european și constat, în urma discuțiilor pe care le-am avut, o asemănare izbitoare cu ce s-a întâmplat în cazul Brexitului.

Astfel, la fel ca și în cazul referendumului pentru Brexit, abia după vot, care a fost unul extrem de strâns, atât cei care au votat, dar și cei care au absentat de la procedura din comisii, au realizat ce s-a întâmplat de fapt. La fel ca și la referendumul pentru Brexit, acum există voci care solicită o reluare a procedurii, avându-se în vedere atât absențele membrilor titulari din fiecare comisie, dar și faptul că unul dintre candidați nu îndeplinea condițiile pentru a candida pentru o asemenea funcție.

Acum există mai multe posibilități în ceea ce privește procedura desemnării procurorului șef european – există și posibilitatea reluării procedurii sau amânarea pe termen nedefinit a nominalizării, mai ales că votul din Consiliu a fost unul care nu a coincis cu votul din Comisii.

În orice caz, prevăd că Laura Codruța Kovesi va avea soarta Brexitului – amânarea oricărei decizii în ceea ce o privește, cel puțin până la instalarea noului Parlament. Nu înțelege nimeni de ce se dorește a se face nominalizarea acum, de către actuala formulă a Parlamentului, mai ales că în luna mai urmează să aibă loc alegerile europarlamentare care vor schimba cu siguranță și echilibrul de forțe din Parlamentul European, dar și opinia acestei instituții în legătură cu prezența între candidați a unei persoane controversate cel puțin din punct de vedere al imaginii în țara de proveniență.

 

Declarație apărută și pe ziaruldearges.ro, știripesurse.ro.