Școli-ambasador ale Parlamentului European în România – liceul ”Petre Pandrea” din Balș, jud. Olt

Category: Stiri

Biroul de Informare al Parlamentului European în România a lansat în februarie anul trecut proiectul-pilot „Școli-ambasador ale Parlamentului European în România”, un proiect care se adresează elevilor din ciclul liceal. 

Proiectul presupune ca liceele implicate în proiectul-pilot să desfășoare activități de informare, învățare și comunicare despre Uniunea Europeană, democrația europeană, valorile cetățeniei europene și vor organiza și alte evenimente menite să crească nivelul de înțelegere al elevilor despre Uniunea Europeană.

În urma evaluării activităților desfășurate în aceste școli care se înscriu în proiect, acele unități de învățământ cu rezultate foarte bune primesc titlul de „Școală-ambasador a Parlamentului European”.

Am avut plăcerea să primesc invitația de a participa la un eveniment din cadrul proiectului organizat de liceul ”Petre Pandrea” din Balș, județul Olt.

Gabriela Zoana la Liceul Petre Pandrea

M-am întâlnit cu 5 cadre didactice, ambasadori seniori, și 15 elevi ai liceului, ambasadori juniori, care au fost extrem de ospitalieri și bucuroși să mă primească. Am aflat de la aceștia faptul că desfășoară numeroase acțiuni în timpul lor liber pentru a promova valorile Uniunii Europene iar acest lucru nu poate decât să mă bucure, atât în calitate de cetățean al Uniunii Europene cât și în calitate de europarlamentar.

Proiectul Scoli Ambasador ale Parlamentului European

 

Adolescenții aceștia frumoși și profesorii lor mi-au fost gazdă timp de 4 ore la Balș, Olt. M-au invitat să le vorbesc despre Europa și viitorul ei, despre locul pe care tinerii de vârsta lor îl ocupă în societatea de azi, despre activitatea mea în Parlamentul European, despre provocările pe care le-am întâlnit in calitate de europarlamentar și despre viziunea mea asupra politicii europene și internaționale. Setea lor de cunoaștere și informații m-a făcut sa-i îndrăgesc de la începutul discuțiilor, dorința lor de a îmbunătăți societatea românească m-a făcut sa am încredere in viitorul României, iar curajul de a spune frumos ce gândesc, coroborat cu nivelul ridicat al conversațiilor și temele importante abordate, mă determină să cred ca au șanse foarte mari să fie desemnați câștigătorii competiției “Școli Ambasador ale Parlamentului European în România!”.

La întâlnirea cu elevii Liceul “Petre Pandrea”, participanți la proiectul “Școli Ambasador pentru Europa” au fost alături de mine d-nul inspector general al județului Olt, Adrian Bărbulete, d-na inspector general adjunct Mariana Gheorghe, coordonatorul proiectului, d-nul profesor Dan Dumitru, precum și cadre didactice ale liceului.

Gabriela Zoana semnand in cartea de onoarea la Liceul Petre Pandrea, Bals, Olt

 

La final am fost onorată să completez Cartea de Onoare a liceului și sper să îi revăd la Bruxelles, în postura de câștigători, pe toți cei pe care i-am întâlnit azi. Doresc echipei ambasadori seniori și juniori de la Liceul ”Petre Pandrea” mult succes!