Modalitatea în care a fost condusă dezbaterea despre România în Parlamentul European

Category: Declaratii politice

 

România este și va rămâne profund atașată valorilor europene, așa cum a precizat și premierul Viorica Dăncilă în discursul din plen. România este și va rămâne un stat de drept în care democrația funcționează iar poporul român își face auzit glasul. România este o țară în care alternanța la putere se asigură exclusiv prin vot și în care agresiunea împotriva ordinii constituționale și a democrației este sancționată la fel ca în orice alt stat european.
Dezbaterea de astăzi o consider a fi fost un exercițiu democratic bun al membrilor Parlamentului European și așteptările noastre nu au fost altele decât purtarea unei discuții echilibrate, corecte și evitarea folosirii dublului limbaj și dublului sistem de valori pentru țările occidentale față de țările est-europene. Din păcate, modalitatea în care a fost organizată întreaga dezbatere, acordarea a doar 5 minute pentru speech-ul premierului României, interzicerea luării de cuvânt anumitor europarlamentari români, modul în care s-a continuat cu dezinformarea în legătură cu ceea ce se întâmplă în România, totul ne spune că în Uniunea Europeană continuă dublul limbaj, dublul standard și democrația încă este mimată chiar și la cel mai înalt nivel, adică în Parlamentul European,
România este o țară estică, dar împărtășim aceleași valori occidentale precum toți eurodeputații aflați astăzi în sală și tot ceea ce am dorit a fost să fim apreciați sau criticați luându-se în considerare același sistem de valori și aceleași unități de măsură. Românii au dorit să afle astăzi dacă Uniunea Europeană este alături de ei, așa cum și românii sunt atașați valorilor europene. Din păcate, au aflat!

Declarație politică apărută și pe stiripesurse.ro