Orice incident de securitate la nivelul Facebook trebuie sancționat drastic

Category: Declaratii politice

 

Joi, 25 octombrie, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg va fi votată o Declarație a Comisiei Europene care reprezintă rezultatul investigațiilor privind impactul folosirii fără drept a datele milioanelor de utilizatori ai platformei de socializare de către Cambridge Analytica.

Facebook este o platformă mondială de socializare care găzduiește, între altele, conturile a peste 370 de milioane de cetățeni europeni de toate vârstele, cetățeni pe care noi avem obligația să-i apărăm în fața abuzurilor de orice fel. În acest context, orice încălcare a regulamentului european pentru protecția datelor cu caracter personal de către reprezentanții acestei platforme sau de către terții care au acces la exploatarea ei, reprezintă de fapt o încălcare a intimității a 370 de milioane de cetățeni europeni.

Este limpede pentru oricine că deținerea datelor a sute de milioane de persoane, aici incluzând nu numai datele de identificare personală, ci și datele privind preferințele politice, preferințele pentru anumite produse și servicii sau alte date sensibile, dar și accesul la discuțiile private, reprezintă o oportunitate uriașă pentru marile companii care operează aceste platforme de socializare. Este și cazul aplicațiilor de genul Whatsapp sau similare.

Tocmai de aceea, pe cât de mare este oportunitatea, pe atât de mare trebuie să fie și răspunderea acestor operatori, iar eu susțin și voi susține și mâine cu ocazia votării acestei declarații în cadrul Parlamentului European aplicarea unor sancțiuni drastice de către autoritățile europene sau naționale, ori de câte ori se încalcă regulamentul european GDPR de către giganți de tip Facebook sau de către orice companii.

Mark Zuckerberg, fondatorul platformei, a dat socoteală în plenul Parlamentului European în luna mai, iar audierea acestuia în legătură cu modul în care datele personale ale utilizatorilor sunt criptate și protejate ne-am fi asteptat săcontribuie la o mai bună securizare a datelor în conformitate cu GDPR. Cu toate acestea, chiar în luna trecută oficialii Facebook admiteau un alt incident de securitate în care terțe părți au reușit să aibă acces la datele a peste 50 milioane de conturi.

În acest moment realizăm că scandalul Cambridge Analytica, audierea fondatorului Facebook în Congresul American și în Parlamentul European, dar și măsurile ulterioare luate de către Facebook nu au reușit nicidecum să prevină situații similare, ci doar să îi determine pe responsabili să sesizeze autoritățilorincidentele de securitate pe care până la intrareaîn vigoare a GDPR le ascundeau. Noul Regulament de Protecție a Datelor, a intrat în vigoare la nivelul Uniunii Europene pe data de 25 mai.

 

Declarație politică apărută și pe stiripesurse.ro